Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare

Emanoil Porumbaru 82-84 - RB 478(Locul 41/328)

(boutique, 18 apartamente, anul construirii: 2021)
Cu excepția faptului că aș fi preferat să-l văd pe altă stradă, blocul de la Emanoil Porumbaru 82-84 e bine făcut. Nu sunt formele asimetrice primele în lista mea de preferințe, și nici proporțiile atât de mici de goluri, însă pe ansamblu e o clădire care va rezista nedemodată și nedegradată mult mai mult decât vecinele ei cu doar douăzeci, sau chiar zece ani mai „bătrâne”.
Amplasament: 80
Estetică exterioară: 72
Estetică interioară: 80
Funcționalitate: 50
Property INDEX: RB 478
GB Real Estate Property Index - 82-84 Emanoil Porumbaru

Emanoil Porumbaru 82-84, în capitolul cu exemple pozitive în istoria ilustrată

Rar poți vedea atâtea contraste înșirate pe câteva sute de metri, cum vezi pe Emanoil Porumbaru. De la Ion Mincu și până la Prezan vezi istoria de treizeci de a arhitecturii postdecembriste ilustrată mai precis decât ar putea să fie descrisă și analizată în orice manual, oricât de gros ar fi acesta.

Cele cinci străzi, Uruguay, Popa Savu, Emanoil Porumbaru, Alexandrina și Gheorghe Șonțu erau giuvaeruri urbanistice, și Bucureștiul ar fi meritat să rămână astfel. Dar politicienii și primarii au decis altceva. Toate s-au umplut de blocuri. Nu sunt blocurile un rău în sine, ci cele făcute de arhitecți care nu au mai deschis vreo carte după ultimul examen de la facultate, și aprobate de alți arhitecți care fură, pur și simplu. Și nu doar frumusețea și viitorul unui întreg oraș.

Alexandrina a fost ceva mai ferită, dar Gheorghe Șonțu e compromis definitiv. Uruguay a pierdut deja jumătatea dinspre Aviatorilor, iar Emanoil Porumbaru încearcă din urmă să-l prindă. Popa Savu e încă în faza de inventariere a caselor care vor fi cumpărate și apoi dărâmate. Pe Emanoil Porumbaru abia în ultimii ani se construiesc blocuri civilizate. Dar asta spunem noi acum, să nu credeți că acum zece, douăzeci de ani nu se găseau destui cărora să le placă și cele pentru care acum orice student de anul I ar pica de la primul examen. Și la concept și la proporții și la estetică și la tot!

Cu excepția faptului că aș fi preferat să-l văd pe altă stradă,

blocul de la Emanoil Porumbaru 82-84 e bine făcut de Sorin Crețeanu, cel cu Procema și Comnord, care are, printre multe altele, și Monnet 10 și Amiral Bălescu 31A. Nu sunt formele asimetrice primele în lista mea de preferințe, și nici proporțiile atât de mici de goluri, însă pe ansamblu e o clădire care va rezista nedemodată și nedegradată mult mai mult decât vecinele ei cu doar douăzeci, sau chiar zece ani mai „bătrâne”. Am apreciat în mod deosebit cheltuiala de a face un hol mare și elegant la un bloc mic, și mai ales o pantă lungă și lină pentru cei în scaune cu roți. Alții ar fi făcut o garsonieră în plus cu spațiul acesta.

Dar cei de la Emanoil Porumbaru 82-84 nu sunt singurii care mai repară ceva din fosta frumoasă stradă. Și la 40, și la 60 și la 68 s-au făcut lucruri bune, clădiri serioase și în linie cu timpurile. Însă domnul Emanoil Porumbaru nu va dormi liniștit acolo unde este nici când toate casele vor fi înlocuite de blocuri. După aceea blocurile urâte vor fi dărâmate ca să facă loc altora noi, și mai frumoase decât acestea despre care scriem acum, și tot așa… (George Butunoiu – martie 2022)

Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...

Dezvoltator Sorin Crețeanu