Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare

Cvartalul Beller – blocurile turn - RCM 327

(cvartal, 6 blocuri, 6 - 12 niveluri, 300 apartamente, anul construirii: 1960)
Blocurile turn din Beller, cele șase, sunt identice, au câte 11 etaje și 50 de apartamente fiecare, câte 4 pe etaj. Sunt apartamente mici toate – reiese și de la un simplu calcul aritmetic. Intrările în blocuri sunt chiar din parc, nu spre stradă, ceea ce iarăși le scoate mult în evidență.
Amplasament: 68
Estetică exterioară: 37
Estetică interioară: 44
Funcționalitate: 25
Property INDEX: RM 327 (Locul 285/373)

Blocurile turn din Cvartalul Beller au cea mai frumoasă vedere panoramică asupra Bucureștiului

Sunt cele 6 blocuri turn de pe strada Aviator Ștefan Protopopescu, cele care sunt așezate chiar în interiorul Parcului Floreasca.

Blocuri punct Floreasca – locuinte colectiveCred că sunt extrem de puține blocuri construite chiar în interiorul unor parcuri emblematice ale Bucureștiului, și nu la marginea lor, așa cum cer toate reglementările urbanistice. Acestea șase sunt excepția, și explicația este mai simplă decât s-ar crede: clădirile au fost construite în anii 60, iar Parcul Floreasca s-a construit după ele și în jurul lor! (vezi pozele vechi de pe site-ul Uniunii Arhitecților din România) Le-au inclus într-o margine a parcului, mai precis spus, în partea cea mai înaltă, însă acestea sunt acum chiar în parc, nu în afara lui!

Frumosul cartier cu blocuri de 4 etaje dintre Beller și Calea Floreasca a fost construit 20 de ani mai târziu, între 1980-85. Am scris despre el în Cvartalul Beller. Toate sunt străzi frumoase. Înguste, cu sens unic, cu copaci comunitari maturi, câțiva chiar bătrâni, care ajung pe unele locuri să facă un tunel verde vara, când își unesc coroanele. Cea mai frumoasă e Aviator Protopopescu, desigur, fiind chiar la marginea Parcului Floreasca. Blocurile noi de pe Protopopescu au fost construite de pe partea cealaltă a străzii. George Călinescu are mai puțini copaci, pentru ca următoarele străzi, Constantin Aricescu și Puțul lui Zamfir să nu mai aibă deloc. Pe fiecare dintre aceste străzi au mai rămas câteva case de dinainte – greu de spus cum au scăpat și care au fost criteriile după care acestea și nu altele. În tot acest mini-cartier au fost construite doar două clădiri noi după revoluție, în locul unor case vechi: George Copos și-a construit o mare vilă pe Aviator Dumitru Darian (un fel de anexă a străzii Andrei Popovici), și bloculețul din Andrei Popovici 5B.

Blocurile turn din Beller, cele șase, sunt identice, au câte 11 etaje și 50 de apartamente fiecare, câte 4 pe etaj. Sunt apartamente mici toate – reiese și de la un simplu calcul aritmetic. Intrările în blocuri sunt chiar din parc, nu spre stradă, ceea ce iarăși le scoate mult în evidență. Prețurile la închiriere sunt de vreo 8€/mp, mai mici decât la blocurile mai noi cu patru etaje de alături. La vânzare am văzut oferte cu prețuri de 2,000€/mp util, adică la fel ca la cele din anii 80, însă se vând greu. Notarii mi-au confirmat că în realitate se vând la prețuri mult mai mici decât blocurile vecine din Cvartalul Beller, singurul motiv fiind standardele de siguranță diferite. Pentru că altfel, dacă ar fi fost construite toate în aceeași perioadă, cele din blocurile turn s-ar fi vândut cu mult, mult mai mult decât celelalte… (George Butunoiu – aprilie 2022)

Prețuri din anunțuri:

  • 2,300€/mp util (2 camere, 63 mp utili, 9 mp balcon, etaj 5) – august 2022

One Mircea Eliade si Blocurile turn din Parcul Floreasca

Referințe:

Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...