Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare

Barbu Delavrancea 21 - RS 412

(2 - 5 niveluri, 7 apartamente, anul construirii: 2019)
Aparent, Barbu Delavrancea 21 are 7 apartamente, deși nu prea iese la socoteală, în poze fiind mai mare decât Barbu Delavrancea 19, totuși. Dar nu m-ar mira să mai aibă cine știe ce scară ascunsă cu altă intrare.
Amplasament: 76
Estetică exterioară: 59
Estetică interioară: 66
Funcționalitate: 43
Property INDEX: RS 412 (Locul 139/373)
GB Real Estate Property Index - 21 Barbu Delavrancea

Magie imobiliară în Barbu Delavrancea 21

Blocul din Barbu Delavrancea 19, construit acum zece ani, e destul de cunoscut pe piață pentru că e bine făcut, a fost cu un pas înaintea vremurilor sale ca arhitectură și tehnicalități, și și-a păstrat foarte bine valoare, apartamentele de acolo vânzându-se destul de scump.

Blocul Barbu Delavrancea 21, scamatorie urbanistica in Bucuresti

Cineva s-a gândit să îi replice succesul și a construit anul trecut un bloc oarecum asemănător chiar în spatele acestuia și lipit de el, dar perpendicular. Cu numele Barbu Delavrancea 21, desigur. Cum a fost posibilă o asemenea magie urbanistică pe una dintre cele mai scumpe și mai protejate zone ale Bucureștiului e greu de spus, însă ceva mai ușor de ghicit. În poza de mai jos se vede cum a reușit acest proprietar să înghesuie un astfel de bloc deloc mic între cel de la numărul 19 (cu cifra roșie în poză) și vila veche de alături și încă un bloc, paralel cu cel de la Delavrancea 19. Și dacă intrarea în bloc ar fi prin partea stângă a pozei, să zicem că la limită ar fi rezonabil, însă nu, intrarea e prin Delavrancea, adică prin spațiul gol din partea dreaptă a pozei, unde e săgeata galbenă! Dacă vom afla detalii vom reveni, cu siguranță, pentru că subiectul merită studiat cu atenție.

Acuma, faptul fiind împlinit, ce ar mai fi de spus? Cât se vede din bloc, partea care nu e ascunsă de vila galbenă, arată destul de bine arhitectural și estetic, mai puțin intrarea pe care au împărțit-o în două cu garajul subteran. Nu știu de ce i-a pierit inspirația arhitectului tocmai acolo, unde e și partea cea mai importantă a clădirii. Cred că orice student ar fi găsit o soluție mai bună decât cea din poză. Nu e timpul pierdut, totuși, s-ar putea reconstrui, dar cu o cheltuială consistentă, desigur…

Fiecare apartament are o mini centrală proprie de încălzire, însă acestea nu sunt în apartamente, ci în exteriorul lor, bine ascunse în niște nișe de pe scara interioară a blocului, între etaje. Și unitățile exterioare ale aparatelor de aer condiționat tot acolo sunt puse, grupate toate pe partea din spate a blocului și pitite jos în niște balcoane tot pe scara blocului, cu un impact vizual rezonabil. Garajul subteran are locuri de parcare suprapuse cu sistem Klaus.

Barbu Delavrancea e o stradă interesantă care arată vizual, auditiv și olfactiv cum s-a făcut în România trecerea de la aristocrația interbelică elegantă la urbanismul comunist. Și e una dintre puținele străzi mari ale Bucureștiului cu un singur capăt, pentru că se înfundă, se oprește și nu trece peste fosta grădină de vară a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, din capătul dinspre Arcul de Triumf – terenul ajuns la Dan Ioan Popescu, pe care construiește acum doamna Cherecheș marele ansamblu de la Kiseleff 45.

Să o luăm în sens invers, de la numărul 63 către numărul 1: strada se înfundă cu porțile de fier ale Complexului rezidențial Barbu Delavrancea, cel care e spate în spate cu fostele grădini ale lui Gheorghiu Dej. Acolo e foarte frumoasă strada, foarte verde, una dintre cele mai liniștite și mai elegante din tot orașul. După Docenților mai scade puțin, dar tot frumoasă și elegantă rămâne, până se apropie de Spitalul SRI și de bulevardul Ion Mincu, deja circulat intens pe patru benzi. După ce trece de bulevard are Parcul Kiseleff pe mâna stângă, foarte frumos, desigur, și câteva case vechi pe dreapta. Dar după ce se termină parcul încep marile blocuri comuniste, cu marile probleme și cu tot ce mai înseamnă ele, în crescendo, până ajungi la jungla urbanistică postdecembristă de pe Ion Mihalache.

Aparent, Barbu Delavrancea 21 are 7 apartamente, deși nu prea iese la socoteală, în poze fiind mai mare decât Barbu Delavrancea 19, totuși. Dar nu m-ar mira să mai aibă cine știe ce scară ascunsă cu altă intrare. La câte contorsiuni imobiliare am asistat până acum, una în plus nu mai surprinde pe nimeni. La închiriere am văzut un preț mărișor, de 16€/ mp… (George Butunoiu – decembrie 2021)

Prețuri din anunțuri:

  • 4,300€/mp util (4 camere, 132 mp, mp terasa, etaj 4) - iunie 2022
  • 5,100€/mp util (4 camere, 132 mp, 30 mp terasa, etaj 4) - iulie 2022

Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...