Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare

Alexandrina 16-18 - RS 467

(2 - 5 niveluri, 8 apartamente, anul construirii: 2006)
Pentru acea vreme, ce vedem la Alexandrina 16-18 erau markerii luxului rezidențial suprem în București, mai ales la interior. Dar și noi ne schimbăm repede, încercând să sărim etape ca să-i ajungem din urmă pe cei din Occidentul cu care ne place întotdeauna să ne măsurăm.
Amplasament: 88
Estetică exterioară: 63
Estetică interioară: 77
Funcționalitate: 41
Property INDEX: RS 467 (Locul 49/373)
GB Real Estate Property Index - 16-18 Alexandrina

Alexandrina 16-18, faimosul bloc cu un circuit de Formula 1 pe acoperiș

Blocul din frumoasa stradă – din partea frumoasă a străzii, mai precis spus, adică cea dintre Ioan Cantacuzino și Uruguay – e cunoscut mai ales pentru circuitul de Formula 1 de la ultimul nivel și terenul de fotbal de pe acoperiș. Pozele circulă mult pe Internet pentru că penthouse-ul acela, fostă reședință a unui ambasador european, e la vânzare de ceva vreme cu 1.3 Mil. €. Adică 5,000€/mp util, dar fără să socotim cei 500mp de terase.

Cunosc bine clădirea și acel apartament, am fost de multe ori acolo, prietenul meu irlandez avea inchiriat chiar apartamentul cu marea terasă din poze. Blocul e din 2006 și se cam vede asta după stilul arhitectonic și materiale, după urmele de uzură – încă destul de incipiente-, după detaliile decorative ale fațadei. Au vrut să fie originali cu formele curbe care se văd în poză, și au reușit. Pentru acea vreme, ce vedem la Alexandrina 16-18 erau markerii luxului rezidențial suprem în București, mai ales la interior. Dar și noi ne schimbăm repede, încercând să sărim etape ca să-i ajungem din urmă pe cei din Occidentul cu care ne place întotdeauna să ne măsurăm. Și pentru că tot vorbim despre standardele trecute, blocul are doar patru locuri în parcarea subterană – ceea ce acum nu ți-ar mai aproba nimeni într-o autorizație de construcție.

Despre bucata aceea oraș am tot scris,

dar mă simt obligat să reiau de fiecare dată: cele cinci străzi, Uruguay, Popa Savu, Emanoil Porumbaru, Alexandrina și Gheorghe Șonțu erau giuvaeruri urbanistice, și Bucureștiul ar fi meritat să rămână astfel. Dar politicienii și primarii au decis altceva. Toate s-au umplut de blocuri. Nu sunt blocurile un rău în sine, ci cele făcute de arhitecți care nu au mai deschis vreo carte după ultimul examen de la facultate, și aprobate de alți arhitecți care fură, pur și simplu. Și nu doar frumusețea și viitorul unui întreg oraș. Alexandrina a fost ceva mai ferită, dar Gheorghe Șonțu e compromis definitiv. Uruguay a pierdut deja jumătatea dinspre Aviatorilor, iar Emanoil Porumbaru încearcă din urmă să-l prindă. Popa Savu e încă în faza de inventariere a caselor care vor fi cumpărate și apoi dărâmate. (George Butunoiu – februarie 2022)

Prețuri din anunțuri:

  • 1,800€/mp construit (include terasa) (penthouse 5 camere, 275 mp util, terasă 482 mp, et. 3 – suprafața construită totală 757 mp, preț proprietate: 1,350,000€) – decembrie 2021 & mai 2022
Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...