Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare

Cum te costă trei perechi de papuci 150,000€. Câte 50,000€ pe pereche, adică.

Apartament în mic bloc de lux, între Kiselev și Aviatorilor, oameni bogați, evaluat la 1 Mil. €. Merge un cumpărător să-l vadă, și urcă pe scări până la etajul 4, nu ia liftul. Până ajunge la apartament, vede trei perechi de papuci pe scara comună a blocului, în fața a trei dintre cele 7 apartamente. Ceea ce l-a făcut să scadă oferta cu cel puțin 150,000€. Adică, dacă până atunci ar fi fost dispus să plătească 1 Mil. € pentru apartament, acum nu vrea să plătească mai mult de 850,000€ ca să stea într-un bloc în care vecinii cu apartamente de câte 200mp fiecare își țin, totuși, papucii la ușă. Și, cel mai probabil, până mâine se va răzgândi de tot.

Întrebare pentru cei care cunosc bine legislația de la noi, așadar: avem o lege – așa cum e în aproape toate țările vestice – care să-ți permită să dai în judecată pe cineva care din nesimțire, rea intenție sau orice alt motiv face lucruri care să-ți scadă valoarea proprietății, ca în exemplul de mai sus? În UK, de pildă, dacă-i dai pe cei trei vecini în judecată pentru măgăria care îți aduce o asemenea pierdere, ai câștig de cauză rapid și garantat.

Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...

Comentarii